Un măr pe zi, ține doctorul departe – adevăr sau mit?

Un măr pe zi, ține doctorul departe – adevăr sau mit?
Cel mai probabil, ați auzit expresia “Un măr pe zi, de medic te va păzi“.
Deși, conform studiilor efectuate, consumul de mere nu poate fi asociat cu mai puține vizite la medic, adăugarea acestora în dietă, poate ajuta la îmbunătățirea mai multor aspecte ale sănătății.

Beneficii pentru sănătate
Merele au fost asociate cu o serie de beneficii, care ar putea ajuta la susținerea sănătății pe termen lung.

Sunt foarte hrănitoare
Merele conțin substanțe nutritive importante, inclusiv fibre, vitamine, minerale și antioxidanți.
Un măr mediu oferă următoarele substanțe nutritive:
Calorii: 95
Carbohidrați: 25g
Fibre: 4.5g
Vitamina C: 9% din aportul zilnic necesar
Cupru: 5% din aportul zilnic necesar
Potasiu: 4% din aportul zilnic necesar
Vitamina K: 3% din aportul zilnic necesar

Susțin sănătatea inimii
Conform cercetărilor realizate, consumul zilnic de mere ar putea fi asociat cu un risc mai mic de diverse tipuri de afecțiuni cronice, inclusiv boli de inimă.
Acest lucru se poate datora prezenței flavonoidelor în mere - compuși care au un aport în reducerea inflamației și protejarea sănătății inimii.

Conțin compuși anti-cancer
Merele conțin mai mulți compuși, care pot ajuta la prevenirea formării cancerului, inclusiv antioxidanți și flavonoide.
În urma a 41 de studii, consumul unei cantități mai mari de mere a fost asociat cu un risc scăzut de dezvoltare a cancerului pulmonar.
Un alt studiu a avut concluzii similare, și anume, consumul de mere poate reduce riscul apariției cancerului colorectal.

Alte beneficii pentru sănătate
Susțin pierderea în greutate. Datorită conținutului de fibre, merele susțin senzația de plinătate, scad aportul caloric și cresc șansele de a pierde în greutate.
Îmbunătățesc sănătatea oaselor. Diverse studii realizate au arătat că, consumul unei cantități mai mari de fructe, ar putea fi asociat cu densitatea osoasă crescută și un risc mai mic de osteoporoză.
Susțin funcțiile creierului. Conform unor studii efectuate pe animale, consumul de mere ar putea ajuta la reducerea stresului, la prevenirea declinului mental și a semnalelor de îmbătrânire.
Reduc riscul apariției astmului.
Reduc riscul apariției diabetului. Consumul unui măr pe zi a fost legat de un risc, cu 28%, mai mic de a dezvolta diabet de tip 2, comparativ cu a nu mânca deloc mere.

Potențiale dezavantaje
Consumul unui măr, în fiecare zi, este puțin probabil, să vă afecteze negativ sănătatea. Cu toate acestea, consumul unor cantități excesive de mere, în fiecare zi, ar putea contribui la problemele digestive.
 
Sursa: Health Line