Campioana Mondiala Cristina Nedelcu

Campioana Mondiala Cristina Nedelcu

3 medalii de aur la Campionatele Mondiale, 2 medalii de aur la Campionatele Europene, 2 medalii de aur la Jocurile Mondiale și 6 medalii de aur la Campionatele Naționale, acestea sunt bijuteriile cu care i-a fost rasplatita munca, dedicarea si perseverenta Cristinei Nedelcu.

Gimnastica te-a atras de la o vârstă fragedă și nume precum Lavinia Miloșovici sau Simona Amânar au reprezentat puncte de referință în evoluția ta ca sportivă. Cum a început “călătoria ta” în lumea gimnasticii?

Copii sunt foarte energici, în general. Acest lucru îi determină pe părinți să se orienteze în a găsi diverse modalități pentru propriii copii de a consuma energia la modul pozitiv. La vârsta de 4 ani, părinții ne-au îndrumat pe mine și pe sora mea către sala de gimnastică pentru a ne folosi dinamismul la modul constructiv. Joaca de început s-a transformat treptat în ceva serios și astfel pașii ne-au fost ghidați către Centrul Olimpic de Gimnastică de la Deva, unde antrenamentele au devenit un mod de viață.

Mă visam fiind Nadia ☺ … însă universul avea alte planuri pentru mine și în urma unei accidentari serioase, doctorii mi-au recomandat să renunț la sport. Având microbul inoculat în sânge nu a fost nicio șansă să stau departe de sala de sport și astfel am reînceput antrenamentele într-o altă ramură a gimnasticii, și anume, Gimnastica Aerobică.

 

În “spatele” fiecărei medalii câștigate se află multă muncă, dedicare, perseverență, pasiune și totuși, unele medalii îți sunt mai dragi decât altele, prin prisma corelării anumitor momente cu evenimentele respective. Care sunt acele medalii?

Într-adevăr, cu toate că am reușit să adun de-a lungul carierei mele printre altele: 3 medalii de aur la Campionatele Mondiale, 2 medalii de aur la Campionatele Europene, 2 medalii de aur la Jocurile Mondiale și 6 medalii de aur la Campionatele Naționale, argintul de la Ulm și bronzul din acest an sunt cele mai dragi medalii sufletului meu.

În timpul Campionatului Mondial de Gimnastica de la Ulm din 2008, la proba individuală, în finală, concurenta din Brazilia care se calificase pe primul loc, și-a anunțat retragerea din motive tehnice. Decepția mea a fost atât de mare pentru că îmi doream să concurez cu cei mai buni și să caștig medalia de aur, iar ieșirea din concurs a gimnastei din Brazilia ar fi făcut experiența incompletă.

Lucrurile s-au remediat și până la urmă această gimnastă a concurat în finala, confruntarea fiind un spectacol, ea clâsandu-se pe locul întâi și eu câștigând medalia de argint. Momente superbe!

O altă medalie foarte dragă mie, și cu o încărcătură emoțională specială, este bronzul câștigat anul acesta la Campionatele Mondiale, unde, la vârsta de 31 de ani și după ce doar cu o săptămână înaintea competiției tatăl meu s-a stins din viață, am performat și m-am clasat pe locul trei câștigând medalia de bronz.

Această medalie pune capăt lungului șir de medalii câștigate de-a lungul timpului deoarece reprezintă retragerea mea definitivă din competiție.

 

A performa, indiferent de domeniu, presupune anumite renunțări. Consideri că ai sacrificat unele lucruri în favoarea performanței?

Consider că am fost mereu conștientă de alegerile pe care le-am facut și nu am simțit niciodată că am "sacrificat" ceva, ci doar că am preferat ceea ce construiam pe termen lung în defavoarea plăcerilor de moment. Echipamentul sport al membrilor lotului național al României devenea, în percepția mea, ca un fel de pelerină a lui Superman. ☺

Când eram junioară vizualizam momentul în care voi fi selectată în lotul național al României și voi primi un costum de sport pe care scrie România. Sunt conștientă că sună amuzant, dar noi îl purtam ca pe o armură. Eram mândri campioni ai elitei mondiale de gimnastică și ridicam drapelul României de fiecare dată la competițiile internaționale.

 

Sportul ”îți cultivă”pe lângă a fi disciplinat și multe alte calități. Care sunt acestea și cum consideri că te ajută în viața profesională cât și în cea personală?

La această întrebare aș putea să-ți răspund într-un roman, dar voi încerca să comprim totul în câteva fraze.

Se vehiculează ideea că sportul te disciplinează, însă, cred că trebuie puțin detaliat despre ce înseamnă această disciplină și de ce este ea atât de necesară în viața noastră, și mai ales în viața copiilor.

Eu consider că este vorba despre o ordine interioară, în primul rând. Practicând sportul înveți de mic anumite skill-uri de manager. Inconștient, desigur, devii foarte bun în a-ți administra cu atenție timpul, având mereu un program bine organizat.

Gestionarea eșecurilor este o altă abilitate esențială cu care sportul “te pune în contact” și pentru că tot făceam referire la copii, cei care nu învață “să se ridice” după ce au căzut și să realizeze ce au de facut pentru a evita o a doua cădere în aceeași situație, acești copii sunt viitorii adulți care, mai târziu, vor renunța prea ușor, vor fi depresivi și neîncrezători în viața de zi cu zi.

Sportul antrenează corpul chiar dacă nu este practicat la nivel de performanță. Reușești să îți propui obiective realiste și să observi periodic cât de aproape ești de îndeplinirea lor.

Cred că este foarte important ca de la o vârstă fragedă copiii să învețe că orice eșec reprezintă o lecție care trebuie deprinsă. Renunțarea nu este o rezolvare, mereu trebuie să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor propice fiecărei situații.

Fairplay-ul este, de asemenea, o calitate pe care o înveți practicând sportul. Înveți să fii un om integru!

În cazul copiilor studiile demonstrează că motricitatea este corelată cu inteligența emoțională și capaciatea de concentrare a atenției, spre exemplu la școală. Deci, sunt pro integrarea sportului în viața copiilor.

Calitățile care pot fi enumerate sunt: integritate, toleranța sănătoasă a eșecului și ambiție.

 

Ești un team player. Cum percepi/descrii competitivitatea?

Ador să lucrez în echipă, deși știu că, uneori, poate fi foarte dificil.

În general, am un ritm alert de a învăța lucrurile noi și de a le pune în practică, motiv pentru care lucrul în echipă a reprezentat mereu o provocare și o ”instigare” care mă umple de bucurie în general  (recunosc, nu întodeauna). ☺

Îmi plac oamenii, îmi place să fiu în serviciul lor, să-i pot ajuta, să-i îndrum, să-i ghidez, să le fiu profesor. Pentru a atinge acest stadiu, mai înainte de toate a trebuit sa mă “descopăr” pe mine însămi, să lucrez în pemaneneță la a deveni o mai buna variantă a mea și să învăț constant ”ponturi” noi despre meseria mea.

Competivitatea este binevenită dacă este mai întâi cu tine însăți/însuți și apoi față de un alt "competitor". În opinia mea, dacă nu ești competitiv înseamnă că nu ești interesat de progres/evoluție.

 

Pledezi pentru ca părinții să-și educe copiii în a face mișcare de la o vârstă mică/tânără. Cât de important este pentru părinți să înțeleagă că sportul este benefic sănătății și să-și motiveze copiii în această direcție?

Pledez pentru sport /o formă de mișcare început(ă) la o vârstă mică.

În general, în jurul vârstei de 4 luni, copiii încep să își poată susține singuri capul și părinții să se simtă mai încrezători în a-i manipula cu încredere. Există o gamă largă de exerciții pe care părinții le pot efectua cu bebelușii lor pentru a le veni în întâmpinare și a-i ajuta să își întărească musculatura care susține coloana vertebrală.

Înotul este, de asemenea, o metodă extrem de benefică prin care copiii pot beneficia de o dezvoltare complexă fizică și cognitivă. Recomandarea mea este ca măcar unul dintre părinți să fie implicat activ în a face mișcare alături de copil. Fie că este un simplu joc cu mingea, pentru dezvoltarea coordonării ochilor cu mâinile și picioarele, sau mergând împreună la bazinul de înot.

Un părinte activ este primul model pozitiv în acest sens pentru copilul lui și va crea pentru acesta o obișnuință sănătoasă.

 

Dorința ta de a lucra cu copii a mers până într-acolo încât ai urmat un internship la Londra – The Little Gym. Cum este să lucrezi cu copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 12 ani ? Cum percep părinții ideea de antrenament “părinte – copil”?

Dintotdeauna mi-am dorit să știu cât mai multe lucruri despre etapele de dezvoltare ale copiilor, despre nevoile acestora și despre cum le putem veni în ajutor. Mi-am propus să aprofundez metodele recomandate de către specialiști precum doctori psihologi și doctori kinetoterapeuți, metode utile în a-ți educa și ajuta copilul să crească și să se dezvolte armonios și sănătos. Toate acestea pentru că iubesc copiii și îmi doresc, la rândul meu, sa fiu, când o să vrea Dumnezeu, o mamă înțeleaptă. ☺

Atunci când am descoperit programul celor de la The Little Gym am fost în al 9-lea cer. Mă pot numi norocoasă, pentru că am avut șansa de a lucra într-unul dintre cele mai mari centre din Londra alături de profesioniști care mi-au fost pedagogi.

Franciza a fost preluată și adusă în România, iar la scurt timp am avut plăcerea să instruiesc și să conduc propria mea echipă. Alături de colegii mei am reușit să aducem părinților și copiilor cu care am lucrat bucuria de a-și vedea transformarea și progresul fizic, dar și cognitiv, de la o lună la alta.

Programul derulat era foarte complex, bazat pe gimnastica sub formă distractivă, de joacă, cu părți ale lecției dedicate dezvoltării inteligenței copiilor, cu o structură bine gândită. Lecția se desfășura într-un cadru sigur și colorat, unde copiii să se simtă liberi să își exploreze capacitățile motrice și nu numai.

Pot afirma că această perioadă m-a pregătit pentru rolul de mama și mi-a conferit sentimentul de fericire. Copiii sunt magici!

 

Știu că ești implicată în diverse acțiuni sociale ce constau în educarea și integrarea în societate a tinerilor defavorizați – Asociația The Social Incubator. În ce constau aceste activități și care este rolul tău în cadrul asociației?

Prin intermediul doamnei Adriana Preda, Director Executiv, anul acesta am avut ocazia de a-i cunoaște pe cei de la The Social Incubator și am fost impresionată de misiunea, viziunea și abordarea lor în ceea ce privește susținerea tinerilor defavorizați din România.

Asociația a fost înființată în 2014 de către un grup de cinci prieteni profesioniști în diverse domenii și care, în doar patru ani de activitate, au reușit să construiască o echipă de oameni cu o etică fantastică și să  facă lucruri cu un impact uriaș în vederea susținerii educației și integrării profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului din România, prin activități precum consiliere vocațională și psihologică, ateliere de dezvoltare personală și profesională, vizite exploratorii, mentorat și tutorat, intership-uri și în final, găsirea unui loc de muncă potrivit potențialului lor individual.

La Gala Camerei de Comerț Franceză în România din 2017, Asociația The Social Incubator a fost desemnată câștigătoare a premiului pentru Responsabilitate Socială (Premiul CCIFER 2017).

Dând curs invitației făcute de către Adriana Preda, la un eveniment lunar la care participă profesioniști dintr-un anumit domeniu pentru a le împartăși tinerilor despre experiențele lor personale și profesionale, acesta a reprezentat începutul implicării mele în această asociație.

Speech-ul susținut a constat în prezentarea experienței mele de viață, departe de părinți și faptul că am reușit să ajung pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial de gimnastică, experiență care a avut plusurile și minusurile ei, dar și despre parcursul meu ca sportivă.

În seara aceea, m-am auzit pentru prima dată vorbind cu voce tare în fața atâtor oameni despre experiența mea de viață și am simțit că trebuie să mă implic mai mult, că doresc să îmi aduc contribuția mai mult în tot ceea ce înseamnă educarea și susținerea copiilor defavorizați din România. Mai în glumă, mai în serios aș spune că  în seara aceea cea mai inspirată persoană de propriul speech am fost chiar eu.

Am ajuns la concluzia că implicarea mea punctuală nu este suficientă și m-am hotărât să mă dedic în totalitate cauzei, alăturându-mă echipei, în rolul de Fundraiser Corporate.

 

Povestește-ne despre experiența Aeros, o companie formată doar din gimnaști români, respectiv lotul de gimnastică aerobică, și cum a fost să lucrezi cu trei dintre cei mai renumiți coregrafi din America – Daniel Ezralow, Moses Pendleton și David Parsons, care au conceput acest spectacol unic în lume.

La vârsta de 18 ani am devenit membră a lotului național de seniori al României și m-am alăturat companiei Aeros.

Îmi plac provocările și, cu toate că, la început, nu am înțeles care va fi misiunea mea în această echipă, mi-am intrat rapid în rol și am pornit în primul meu turneu – Milano 2005.

Sentimentele pe care le-am trăit în momentul deschiderii cortinei au fost copleșitoare. Un amestec de extaz, frică, bucurie, adrenalină și entuziasm, iar lacrimile au încercat să-și facă simțită prezența.     Amfiteatrul era plin până la refuz și au început “să curgă” aplauzele.

Au urmat peste 400 de spectacole în jurul lumii: Asia, Europa, Australia și America. Teatrele erau mereu pline și la sfârșitul spetacolului oamenii se ridicau în picioare pentru a ne aplauda, ba chiar reveneam pe scenă, de două-trei ori pentru că aplauzele nu conteneau.

La ora actuală, povestind toate acestea, retrăiesc momentele și mă emoționez. Spectatorii ne întâmpinau la ieșirea artiștilor pentru autografe, iar noi, umili, semnam și, în același timp, eram bulversați și ne intristam pentru că o lume întreagă ne aplauda la scenă deschisă iar în România nimeni nu auzise despre Aeros.

Din păcate, în România nu a fost pus în scenă niciun spectacol, ci au fost prezentate doar fragmente din diverse spectacole.

Am jucat în piese precum Macbeth și Faust în cadrul Festivalului Internațional de Operă și Operetă din Italia – Macerata, unde am avut onoarea să activăm sub îndrumarea marelui coregraf Gheorghe Iancu.

Turneele Aeros constituiau momentele când eram artiști, iar în afara turneelor eram campionii mondiali și ne luptam mereu pentru a ne păstra medalia de aur. Antrenamentul era parte integrantă a vieții noastre, astfel că în lipsa unei săli de sport, ne antrenam pe scena teatrului, în parcare, în aeroport sau chiar în avion. ☺ Nu pierdeam niciodată ocazia să încercăm să perfecționăm ceva.

Aș descrie experiența Aeros ca pe un vis superb!
 

Cum te vezi la vârsta de 50+?

Nu am încercat niciodată să mă imaginez în această postură, dar încercând să mă transpun “eu la vârsta 50+” mă văd îmbrăcată ca o balerină diafană, înconjurată de copii, fiind în slujba educației lor în orice formă posibilă.